În toată lumea, transporturile și companiile aeriene și-au revenit, încet-încet, după criza provocată de COVID-19. La noi, cifrele și datoriile Tarom arată de parcă o nouă pandemie a început în vara aceasta. 😞
Recent, compania noastră națională a renunțat să mai opereze curse pe ruta București-Londra și retur, ca să mai scoată niște bani 💸 din vânzarea sloturilor orare de pe aeroportul Heathrow. Șefii Tarom, mari specialiști, au bălmăjit ceva despre eficientizare, restructurare și eliminarea unei rute nerentabile. 🤔
Să mai dăm niște amănunte de nespecialiști despre această rută „nerentabilă”, care era operată de Tarom de 40 de ani:
✈️ Aeroportul Heathrow este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, un nod aviatic ce asigură conexiuni cu sute de alte destinații.
👥 În Marea Britanie trăiesc peste un milion de români, circa 500.000 dintre aceștia locuind în zona metropolitană a Londrei. 🏙️
În această situație, te întrebi ce condiții sunt necesare pentru ca Tarom să găsească, totuși, o rută rentabilă. 🤷♂️ În realitate, problemele Tarom nu sunt destinațiile finale, cum ar fi New York (altă rută anulată de curând), ci punctul de plecare. 🏢
Tarom lucrează în București de parcă ar opera pe un teatru de război ⚔️, nu acasă.
Întâi, plătește chirii zdravene pe terenuri. 💼 Prin anul 2000, compania avea vreo 25 de hectare de teren în proprietate. Dar, a venit Anca Boagiu, ministrul Transporturilor favorit a lui Traian Băsescu, care a transferat terenurile la Compania Națională Aeroporturi București. 🏗️ Așa s-a ajuns la performanța ca o companie a statului să plătească chirii mari la altă companie a statului. 🙄
Apoi, după ce s-au externalizat toate serviciile profitabile, de la reparații la catering-ul cu masa în avion 🍽️, s-a umflat schema de personal, cu pile, cunoștințe, relații. 🤝
S-a pus la punct chiar un mecanism mascat de pensionare 🛑, printr-un examen medical la un singur institut și trecerea multor angajați în categoria „inapt de zbor”. ✈️ Asta presupune ori mutarea în birouri, ori plata unei rente de 3.000 lei/lună pe viață. Apoi, s-au umflat la maxim plățile pentru serviciile existente. 💸
În 2018, Werner Wolff, directorul de atunci al Tarom, provenit din mediul privat, constata că asigurările pentru personalul companiei costă de cinci-șase ori mai mult comparativ cu alte companii similare. 😲
Pentru combustibili, Tarom plătea, în București, prețuri cu 20% mai mari decât prin Occident. 🌍 Acum nu vă gândiți că, în România, explodase prețul benzinei de avion. Explodase doar unde trebuie. 💥 Companiile străine care își alimentau avioanele la București plăteau, cum e normal, prețuri mult mai mici decât Tarom.
După aceste dezvăluiri, a fost scandal 😡, s-au promis anchete. În final, s-au luat măsuri. S-a schimbat directorul, vorbea prea mult. 🔄